Fantoma marilor catastrofe se întoarce

27 mai 2010

„În anumite privinţe, situaţia lumii din 2010 seamănă cu condiţiile care prevalau în ajunul primului şi celui de-al doilea Război Mondial.  Criza economică, tensiunile geopolitice şi instabilitatea socială sunt astăzi mai mari decât în orice alt  moment de după1945” – „Perspective şi sarcini ale Partidul Egalităţii Socialiste”, ianuarie 2010.

 „Din septembrie 2008 încoace suntem blocaţi, fără îndoială, în cea mai dificilă situaţie de la al Doilea Război Mondial încoace, dacă nu chiar de la primul. Am trăit şi trăim vremuri într-adevăr  dramatice“ - Jean-Claude Trichet, Preşedintele Băncii Centrale Europene,  într-un interviu acordat  revistei „Der Spiegel“ în 15 mai 2010.

Târziu, în seara de 7 mai  2010  a avut loc la Bruxelles o scenă extraordinară în cadrul unei reuniuni a şefilor de guvern din şaisprezece ţări europene.  Franţa şi Germania s-au contrazis cu privire la problema de fezabilitate şi legat de condiţiile întocmirii unui plan de salvare financiară a Greciei şi a monedei europene. Preşedintele Franţei  Nicolas Sarkozy  a cerut, sprijinit de guvernul Obama, ca  UE să finanţeze cu  750 miliarde de euro o  marja de siguranţă pentru moneda unică. Cancelarul Merkel s-a opus cu încăpăţânare.

Reuniunea a explodat cândva între orele 23:30 şi miezul nopţii. Martorii au declarat că preşedintele Sarkozy a început să “strige  şi să urle” lovind cu pumnul în  masă şi cerând ca Germania să renunţe la opoziţia sa. Sarkozy a avertizat că în cazul în care  Merkel refuză, Franţa va renunţa la moneda euro;  adăugând şi că relaţiile germano-franceze ar  putea suferi prejudicii permanente. Pusă în faţa acestei ameninţări - susţinută şi din partea guvernului Obama - Merkel a fost de acord cu luarea acestei marje de siguranţă.

Această confruntare a avut loc chiar în ajunul celei de-a 65-a aniversări a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. 

Piaţa economică a sărbătorit imediat după încheierea acestui acord „soluţia“ găsită pentru criza economică globală. Comunitatea financiară  a prins din nou curaj imediat ce guvernele din Grecia, Spania, România, Portugalia şi alte câteva ţări europene au promis că vor satisface cererea  Băncii Centrale Europene BCE şi că vor pune în aplicare măsurile draconice de austeritate propuse. Formarea unei coaliţii între Tories şi Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie cât şi intenţia ‑

lor  de a aborda problema deficitului bugetar uriaş al ţării a dat un impuls pieţei.  Către sfârşitul săptămânii însă, impulsul euforiei s-a redus  iar pieţele au suferit pierderi mari. Devenise clar că acordul încheiat sub presiune între Sarkozy şi Merkel nu a soluţionat nici o problemă şi că, de fapt,  va agrava situaţia.

În primul rând, politica de austeritate ceruta de Banca Centrală Europeană în schimbul acordării de sprijin financiar va limita consumul din ţările respective şi le va împinge în recesiune. Acest lucru va slăbi la rândul său  pieţele de export importante pentru industria europeană, în special pe cea germană.  Măsurile de austeritate impuse de lumea financiară din SUA şi Europa vor contribui cel mai probabil la întinderea şi aprofundarea recesiunii începută în 2008. 

În al doilea rând, bătălia pentru marja de siguranţă în valoare de 750 miliarde de euro a slăbit încrederea în viabilitatea monedei unice, creată doar cu un deceniu în urmă. Merkel a cedat în seara zilei de 7 mai  presiunii franco-americane dar conform ziarului britanic  The Guardian , pe pieţele financiare circulă zvonul că  „Merkel este în curs de pregătire pentru o ruptură în zona euro“ şi a dispus iar imprimarea bancnotelor de 100 de mărci.

Colapsul monedei euro nu este doar sfârşitul unei monede.  El reprezintă pe ordinea de zi un  colaps potenţial devastator şi sângeros al relaţiilor politice dintre ţările europene. Süddeutsche Zeitung  prezenta în ediţia sa din 15 mai  acest scenariu: “ O dată cu prăbuşirea principalei legături politice, moneda unică, Uniunea Europeană se dezbină. Două zeci şi şapte de ţări se luptă iar pentru piaţă. Germania, fiind cea mai mare ţară şi având o structură industrială solidă îţi face duşmani şi va fi cel mai probabil boicotată: fantoma “puterii hegemonice” bântuie din nou”. 

În acest context, Preşedintele BCE Trichet a avertizat că actuala situaţie politică şi economică în lume este “cea mai dificilă” din 1939-1945, sau poate chiar din 1914-1918  încoace.

Este o certitudine că un om ca Trichet, cu o astfel de poziţie proeminentă în lumea financiară internaţională, îşi alege cu grijă cuvintele. Într-un interviu acordat  unui corespondent reprezentant al uneia dintre cele mai citite şi influente reviste de ştiri din Europa, Trichet a plasat criza pe o treaptă  asemănătoare  cu cele pe care se află primele două catastrofe majore globale ale secolului XX.

Trichet nu exagerează. El cunoaşte istoria europeană. Izbucnirea Primului Război Mondial în august 1914  a fost rezultatul unor conflicte politice şi economice incontrolabile dintre principalele state europene  industrial - capitaliste, care s-au construit în cele patru decenii relativ paşnice de dinainte.  În 1918, la sfârşitul ‑

războiului care a costat 50 de milioane de vieţi omeneşti,  nici una dintre problemele care l-au provocat nu au fost rezolvate. Conflictele nerezolvate au continuat să mocnească, luând forme maligne, şi au condus direct la catastrofa din timpul Marii Depresii, la dictaturi fasciste şi într-un final, în 1939, la cel de-al  Doilea Război Mondial. În barbaria din următorii şase ani şi-au pierdut viaţa 80 de milioane de oameni.

În anii de după război, clasa conducătoare europeană a încercat să creeze sub conducerea Statelor Unite  instituţii economice şi politice care ar fi trebuit să împiedice o nouă prăbuşire catastrofală.  În special  “pacea” între Germania şi Franţa, care au dus trei războaie între anii 1870-1945 , ar fi trebuit să fie asigurată prin integrarea unei reţele complexe de relaţii economice. Înfiinţarea Uniunii Europene şi în special introducerea monedei unice ar fi trebuit să reprezinte punctul culminant în asigurarea stabilităţii Europei postbelice.

Paradoxal însă, condiţiile obiective pe care se bazează creşterea economică şi stabilitatea politică a Europei s-au sfărâmat din momentul în care moneda comună a fost introdusă în 1999.  Un factor-cheie în deteriorarea situaţiei a fost criza capitalismului american, care s-a manifestat în modul cel mai dramatic prin faptul că SUA s-a transformat în naţiunea cu cea mai mare datorie naţională, ca şi în devalorizarea constantă a dolarului care a rezultat din aceasta. Contradicţiile crescânde ale capitalismului american care a explodat în cele din urmă în 2008, nu au întărit stabilitatea în Europa, ci au dat în cele din urma echilibrului  economic  şi politic deja fragil lovitura de moarte.

Trichet recunoaşte gravitatea istorică a crizei din Europa. Dar nici el, nici guvernele din Europa sau administraţia Obama în SUA nu au nici cea mai mică idee despre cum poate fi  criza rezolvată, cu excepţia faptului de a se pregăti pentru război -  primul împotriva clasei muncitoare, şi apoi în mod necesar, unul împotriva celuilalt.

După ce Uniunea Sovietică a fost dizolvată în 1991- urmare a trădării socialismului de către regimurile staliniste reacţionare -, propagandiştii capitalismului global au proclamat triumful istoric al pieţei. Luptele revoluţionare împotriva capitalismului din secolul XX au fost portretizate ca încercări greşite sortite eşecului şi ca abateri de la cursul „normal“ al istoriei. Concepţia istorică materialistă a Marxismului  şi analiza sa legată de contradicţiile din modul de producţie capitalist au fost respinse.

Acum, infirmarea marxismului este infirmat prin modul obiectiv de dezvoltare a crizei capitalismului mondial. Criza a ajuns acum la o astfel de etapă încât reprezentanţii de frunte ai sistemului invocă spectrul catastrofelor, cum a fost cea care în secolul trecut a costat zeci de milioane de vieţi omeneşti. 

Evenimentele din ultimele două săptămâni reprezintă un avertisment şi o provocare pentru clasa muncitoare. Criza care a cuprins tot globul ameninţă omenirea cu cataclisme fără precedent. În cadrul capitalismului nu există nici o soluţie. Supravieţuirea omenirii depinde de crearea unei mişcări revoluţionare internaţionale, conştientă politic a clasei muncitoare, pentru răsturnarea capitalismului şi instituirea socialismului.

17 mai 2010

David North